Năstase, nemulțumit că PSD nu l-a ajutat să plătească prejudiciul în Trofeul Calității: „Așa mi-a trebuit”

Năstase, nemulțumit că PSD nu l-a ajutat să plătească prejudiciul în Trofeul Calității: Așa mi-a trebuit
Publicat: 04/08/2013, 18:03
Actualizat: 31/07/2014, 14:34

La aproape jumătate de an de când a fost eliberat, fostul premier Adrian Năstase, invitat la o emisiune tv, s-a arătat nemulțumut de atitudinea colegilor săi din PSD referitor la prejudiciul din dosarul Trofeul Calității. Mai exact, Năstase a lăsat să se înțeleagă că, la acoperirea prejudiciului din dosar, ar fi trebuit să contribuie și PSD-iștii.

„Eu m-aș fi așteptat… Campania aceea, care era și campanie parlamentară și prezidențială, nu a fost a mea, a fost a partidului. În partid însă, s-a considerat că a fost campania mea. Dacă nu am fost cuminte și am vrut să fiu candidat, așa mi-a trebuit”, a spus fostul președinte al PSD.

Adrian Năstase a fost eliberat condiționat în martie 2013, după mai puțin de un an, iar pentru acest lucru a plătit Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC) suma de 760.000 de euro, pe care i-a strâns, după cum a precizat, cu ajutorul unor doi prieteni care nu sunt membri PSD.

Năstase a dat exemplul lui Nicolas Sarkozy, fostul președinte al Franței, care, după ce i-a fost sistat dreptul la rambursări de la stat de aproximativ 10 milioane de euro (cheltuieli de campanie electorală), a beneficiat de susținerea financiară a colegilor săi de partid.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Scandalul care îi costă scump pe șoferi. Scapă ocazia de-a plăti mai puțin în service
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×